Jurnal de sarcină – ultimul trimestru

Jurnalul de sarcină pentru primul trimestru îl găsiți aici iar cel pentru al doilea trimestru îl găsiți aici.

Mic jurnal de sarcină – trimestrul II

Continuăm să vă prezentăm partea a doua a micului jurnal de sarcină… Pentru cei care nu au citit prima parte a jurnalului, îl găsiți aici.

Mic jurnal de sarcină – trimestrul 1

Vine bebe3……. Iar experiența acestei sarcini am dorit să o notez cumva, ca peste ani să ne amintim și micile detalii care se prăfuiesc prea repede în memoria mea șubredă…. Așa că am alcătuit un mic jurnal de sarcină, grupat pe săptămâni.

Maraton de sănătate by Secom

Pe Oana Moraru am început să o citesc când Ecaterina mea era în grupa mare la grădiniță iar noi, părinții, ne pregăteam, din punct de vedere psihic, pentru intrarea la școală a fetei noastre. Pentru mine a fost o perioadă de mare zbucium, decizii de luat (E. împlinește anii în noiembrie, deci, am fi putut să o mai ținem un an la grădiniță și să repete grupa mare), sentimente de vinovăție (mai ales când studiam ofertele de la școlile private fiind conștientă că nu am posibilitățile materiale să îmi țin copiii la o școală particulară). Știam totuși că nu vreau un copil de nota 10, ci un copil care să învețe pentru a acumula cunoștințe și nu puncte în catalog. Știam că vreau să fie un copil care să meargă la școală cu bucurie, să își facă prieteni și nu să concureze pentru cea mai mare medie. Și, de asemenea, știam că fata mea este un copil cu mare dorință să învețe lucruri noi, dar, pe parcurs, mă temeam să nu îi fie strivită acesastă dorință de programe încărcate, manuale scrise aiurea sau profesori care uită să fie empatici. Cu aceste temeri am pornit la drum în acest an școlar și, mulțumesc Lui Dumnezeu, până acum totul merge bine (da, știu că sunt abia la început), deși o văd mai obosită decât era înainte.

Așadar, știind că urma să o dăm pe Ecaterina la școală, anul trecut am participat la două conferințe ținute de Oana Moraru. Mă bucur că am facut-o, deoarece în acest fel am putut să văd un pic sistemul școlar și din perspectiva unui profesor, să înțeleg de ce mai trebuie respectată și programa școară (eu consideram că elevul trebuie lăsat în ritmul lui să acumuleze cunoștințe – dar nu, este o anumită vârstă a copilului care trebuie valorificată de către profesor și părinte) și să vedem cum putem ajuta copilul să facă față provocărilor de la școală. Oana este un om minunat, cu o experiență bogată în învățământ (a predat de la clasa întâi până la liceu) și un părinte la rândul ei (un alt aspect ce mi-a plăcut la conferințe a fost că prezenta și lucrurile din perspectiva ei ca părinte).

Așadar, vă recomand să mergeți la Maratonul de Sănătate, eveniment organizat de Secom Romania. Intrarea este gratuită, însă trebuie să completați un formular de participare. Detaliile evenimentelui la aveti aici.

Va mai participa și Dr. Siminiceanu Nicoleta Daniela, medic pediatru foarte cunoscut în Iași, care m-a ajutat foarte mult când Ecaterina avea câteva luni și, în neștiința mea, îi dădeam completare de lapte praf când, de fapt, nu avea nevoie. Dacă aș fi continuat cu biberonul, E. ar fi renunțat la sân (deja dădea semne că nu îl mai accepta) și nu am fi continuat poveste noastră într-ale alăptării până la aproape un an și jumătate (când am rămas însarcinată cu Filip).

 

Emoție de toamnă….

Toamna acesta a fost una plină de emoții… Ecaterina a intrat la școală la Clasa Pregătitoare iar pe Filip l-am reînscris la grupa mică la grădiniță…

Așa că, după o săptămână în care am alergat de la școală la grădiniță cu sufletul la gură, pot să mă liniștesc un pic și să vă povestesc despre buchetele nostre de flori (fructe!) dăruite doamnelor de la grădiniță.

Mi-am dorit să le dăruiesc doamnelor educatoare ceva mai deosebit anul acesta iar faptul că ne cunoșteam deja de 3 ani de zile (ele fiind și educatoarele Ecaterinei) m-a făcut să îmi iau inima în dinți și să încerc ceva mai neconvențional….

Vă las pozele de mai jos să vă arate cam ce-a ieșim din mâinile noastre:

Mie mi-ar fi plăcut să primesc așa ceva… 🙂

Baftă în noul an școlar micuților (sau adolescenților) voștri!

Povestea unui ciobănaș…

Zilele trecute Ecaterina m-a întrebat cum era la mine la gradiniță când eram copil…. I-am răspuns că eu nu mergeam la grădiniță, fiindcă stăteam la țară, cu bunicii, în perioada preșcolară. Atunci am văzut cum i-au dat lacrimile și cum mă privea compătimindu-mă… Of, draga de ea….

I-am spus că îmi era dor de părinți când nu eram cu ei, dar eram fericită. Nu știam că exista un canal de desene animate non-stop dar întreaga curte era a mea pentru a alerga și a face planuri, vișinul de la poartă îl luam cu asalt și mă desfătam de fructele ușor acrișoare iar cățelul Ghiocel era cel mai bun prietem al meu care știa să dea noroc cu mine.

Eram un ajutor de nădejde când mergeam să aduc vaca acasă și un partener de conversație grozav al bunicilor atunci când mulgeau vaca.

Părul din grădină dădea cele mai bune pere pe care le-am mâncat și din grădină culegeam cele mai bune roșii.

Nici găinile nu scăpau de mine – verificam de mai multe ori pe zi dacă erau ceva ouă în cuibar.

Toamna, de hramul mănstirii, mergeam la bâlciul satului unde ne bucuram de socializare și de înghețata de casă ce se vindea acolo.

Iarna îmi amintesc de lemnele care trosneau în sobă și de covrigii delicioși ai bunicii pe care îi împărțeam la colindători.

Iar de Paști, cine ar fi ajutat-o pe bunica să pregătească tăvile pentru cozonaci și pască dacă nu eu?

În plus, fiind una din cele mai mari nepoate la ambii bunici, mă bucuram de atenția mătușelor și a unchilor mei – îmi aduceau dulciuri, mă luau uneori cu ei la școală (da, îmi amintesc și acum cum cântau imnul la începutul orelor) sau chiar la internat și mă învățau cântece deoarece în acea perioada visam să devin cântăreață. Un cântec de suflet pe care mi-l amintesc cu drag este si Povestea ciobănașului… O perioadă l-am uitat. Până când Ecaterina mea a intrat în corul Mini Angeli și a început să îl repete acolo. Vă spun, acest cântec este ca un balsam pentru suflet. Să vă arăt….

Noaptea Muzeelor Deschise

Noaptea Muzeelor Deschise… Yuhu…. Abia aștept să mergem și anul acesta cu cei mici să descoperim un pic din istoria Iașului (deși, da, știu, nu ar trebui să așteptăm un eveniment ca acesta, ci să încercăm să ne organizăm mai des pentru astfel de ieșiri).

Zâna noastră măseluță

Viața mea, ca părinte, se împarte în ce am fost înainte să fiu părinte și ce am devenit după ce au venit pe lume cei doi minunați ai noștri. Copiii au devenit pentru noi un imbold să privim lumea altfel și să încercăm să devenim mai buni. Cum anume?

Dreptate și corectitudine

 

Veneam cu Filip de la grădiniță, îl țineam de mână și ne pregăteam să traversăm strada. Din momentul în care a pus piciorul pe trecerea de pietoni, a început să se maimuțărească, balăngăne și să meargă cu ochii închiși. Așa că, da, m-am supărat destul de tare.

În loc de „Te iubesc….”

Obișnuiesc să le zic copiilor mei, de câteva ori pe zi te iubesc… Nu este ceva ce îmi propun neapărat, doar că mă uit la ei și asta simt.

Până nu demult (să spunem o lună și ceva în urmă), când îi spuneam lui Filip te iubesc el îmi răspundea, în cel mai sincer mod posibil, și ție te ubec, mami… Mă topeam, vă dați seama. Dar în ultima vreme nu îmi mai zice nimic.

– Filip, te iubesc…

– Da…