Emoție de toamnă….

Toamna acesta a fost una plină de emoții… Ecaterina a intrat la școală la Clasa Pregătitoare iar pe Filip l-am reînscris la grupa mică la grădiniță…

Așa că, după o săptămână în care am alergat de la școală la grădiniță cu sufletul la gură, pot să mă liniștesc un pic și să vă povestesc despre buchetele nostre de flori (fructe!) dăruite doamnelor de la grădiniță.

Mi-am dorit să le dăruiesc doamnelor educatoare ceva mai deosebit anul acesta iar faptul că ne cunoșteam deja de 3 ani de zile (ele fiind și educatoarele Ecaterinei) m-a făcut să îmi iau inima în dinți și să încerc ceva mai neconvențional….

Vă las pozele de mai jos să vă arate cam ce-a ieșim din mâinile noastre:

Mie mi-ar fi plăcut să primesc așa ceva… 🙂

Baftă în noul an școlar micuților (sau adolescenților) voștri!

Povestea unui ciobănaș…

Zilele trecute Ecaterina m-a întrebat cum era la mine la gradiniță când eram copil…. I-am răspuns că eu nu mergeam la grădiniță, fiindcă stăteam la țară, cu bunicii, în perioada preșcolară. Atunci am văzut cum i-au dat lacrimile și cum mă privea compătimindu-mă… Of, draga de ea….

I-am spus că îmi era dor de părinți când nu eram cu ei, dar eram fericită. Nu știam că exista un canal de desene animate non-stop dar întreaga curte era a mea pentru a alerga și a face planuri, vișinul de la poartă îl luam cu asalt și mă desfătam de fructele ușor acrișoare iar cățelul Ghiocel era cel mai bun prietem al meu care știa să dea noroc cu mine.

Eram un ajutor de nădejde când mergeam să aduc vaca acasă și un partener de conversație grozav al bunicilor atunci când mulgeau vaca.

Părul din grădină dădea cele mai bune pere pe care le-am mâncat și din grădină culegeam cele mai bune roșii.

Nici găinile nu scăpau de mine – verificam de mai multe ori pe zi dacă erau ceva ouă în cuibar.

Toamna, de hramul mănstirii, mergeam la bâlciul satului unde ne bucuram de socializare și de înghețata de casă ce se vindea acolo.

Iarna îmi amintesc de lemnele care trosneau în sobă și de covrigii delicioși ai bunicii pe care îi împărțeam la colindători.

Iar de Paști, cine ar fi ajutat-o pe bunica să pregătească tăvile pentru cozonaci și pască dacă nu eu?

În plus, fiind una din cele mai mari nepoate la ambii bunici, mă bucuram de atenția mătușelor și a unchilor mei – îmi aduceau dulciuri, mă luau uneori cu ei la școală (da, îmi amintesc și acum cum cântau imnul la începutul orelor) sau chiar la internat și mă învățau cântece deoarece în acea perioada visam să devin cântăreață. Un cântec de suflet pe care mi-l amintesc cu drag este si Povestea ciobănașului… O perioadă l-am uitat. Până când Ecaterina mea a intrat în corul Mini Angeli și a început să îl repete acolo. Vă spun, acest cântec este ca un balsam pentru suflet. Să vă arăt….

Noaptea Muzeelor Deschise

Noaptea Muzeelor Deschise… Yuhu…. Abia aștept să mergem și anul acesta cu cei mici să descoperim un pic din istoria Iașului (deși, da, știu, nu ar trebui să așteptăm un eveniment ca acesta, ci să încercăm să ne organizăm mai des pentru astfel de ieșiri). Continuă lectura „Noaptea Muzeelor Deschise”

Zâna noastră măseluță

Viața mea, ca părinte, se împarte în ce am fost înainte să fiu părinte și ce am devenit după ce au venit pe lume cei doi minunați ai noștri. Copiii au devenit pentru noi un imbold să privim lumea altfel și să încercăm să devenim mai buni. Cum anume? Continuă lectura „Zâna noastră măseluță”

Dreptate și corectitudine

 

Veneam cu Filip de la grădiniță, îl țineam de mână și ne pregăteam să traversăm strada. Din momentul în care a pus piciorul pe trecerea de pietoni, a început să se maimuțărească, balăngăne și să meargă cu ochii închiși. Așa că, da, m-am supărat destul de tare. Continuă lectura „Dreptate și corectitudine”

În loc de „Te iubesc….”

Obișnuiesc să le zic copiilor mei, de câteva ori pe zi te iubesc… Nu este ceva ce îmi propun neapărat, doar că mă uit la ei și asta simt.

Până nu demult (să spunem o lună și ceva în urmă), când îi spuneam lui Filip te iubesc el îmi răspundea, în cel mai sincer mod posibil, și ție te ubec, mami… Mă topeam, vă dați seama. Dar în ultima vreme nu îmi mai zice nimic.

– Filip, te iubesc…

– Da…

Continuă lectura „În loc de „Te iubesc….””