Zilele trecute Ecaterina m-a întrebat cum era la mine la gradiniță când eram copil…. I-am răspuns că eu nu mergeam la grădiniță, fiindcă stăteam la țară, cu bunicii, în perioada preșcolară. Atunci am văzut cum i-au dat lacrimile și cum mă privea compătimindu-mă… Of, draga de ea….
I-am spus că îmi era dor de părinți când nu eram cu ei, dar eram fericită. Nu știam că exista un canal de desene animate non-stop dar întreaga curte era a mea pentru a alerga și a face planuri, vișinul de la poartă îl luam cu asalt și mă desfătam de fructele ușor acrișoare iar cățelul Ghiocel era cel mai bun prietem al meu care știa să dea noroc cu mine.
Eram un ajutor de nădejde când mergeam să aduc vaca acasă și un partener de conversație grozav al bunicilor atunci când mulgeau vaca.
Părul din grădină dădea cele mai bune pere pe care le-am mâncat și din grădină culegeam cele mai bune roșii.
Nici găinile nu scăpau de mine – verificam de mai multe ori pe zi dacă erau ceva ouă în cuibar.
Toamna, de hramul mănstirii, mergeam la bâlciul satului unde ne bucuram de socializare și de înghețata de casă ce se vindea acolo.
Iarna îmi amintesc de lemnele care trosneau în sobă și de covrigii delicioși ai bunicii pe care îi împărțeam la colindători.
Iar de Paști, cine ar fi ajutat-o pe bunica să pregătească tăvile pentru cozonaci și pască dacă nu eu?
În plus, fiind una din cele mai mari nepoate la ambii bunici, mă bucuram de atenția mătușelor și a unchilor mei – îmi aduceau dulciuri, mă luau uneori cu ei la școală (da, îmi amintesc și acum cum cântau imnul la începutul orelor) sau chiar la internat și mă învățau cântece deoarece în acea perioada visam să devin cântăreață. Un cântec de suflet pe care mi-l amintesc cu drag este si Povestea ciobănașului… O perioadă l-am uitat. Până când Ecaterina mea a intrat în corul Mini Angeli și a început să îl repete acolo. Vă spun, acest cântec este ca un balsam pentru suflet. Să vă arăt….
Coasem Culori 