Carte de poveste senzorială – Fata babei și fata moșului

Copiii mei adoră poveștile. Ecaterina în fiecare seară așteaptă întâi povestea spusă de tati și apoi adoarme. Una din preferatele ei este povestea lui Ion Creangă – Fata babei și fata moșului. Și cum noi ne inspirăm mult de la ei, am hotărât să cosasem o carte care să ilustreze această poveste românească. Continuă lectura „Carte de poveste senzorială – Fata babei și fata moșului”

Mami, sunt mândră de tine

 

În timpul liceului am făcut parte din echipa devolei – eram o mână de fete din aceeași clasă care se întâlneau de două ori pe săptămână să mai bată mingea în sala de sport. Ușor, ușor am reușit și mai participam și la vreo competiție zonală. A fost fain tare, am legat prietenii și am găsit o modalitate de a petrece timpul liber cât mai constructiv. Iar la o competiție mică echipa mea chiar a câștigat locul întâi, primind, în acest fel, și o medalie aurită.

Medalia am agățat-o în camera mea dinBotoșani și a rămas uitată, eu plecând la facultate apoi stabilindu-mă la Iași. Uite așa, 8 ani, deși era la vedere am uitat de ea. Până când a văzut-o săptămâna trecută Ecaterina. Continuă lectura „Mami, sunt mândră de tine”

„Comunicarea eficientă cu copiii” – recenzie carte

În relațiile pe care le avem cu cei din jur, comunicarea joacă un rol foarte important. Când reușim să comunicăm eficient, atunci îmbunătățim și relațiile cu cei de lângă noi; iar acest lucru se aplică și pentru cei mici. Așa cum ei învață să vorbească cu noi, așa și noi trebuie să învățăm CUM să vorbim cu ei pentru ca să le inspirăm încredere și siguranță.

O carte utilă în acest sens este Comunicare eficientă cu copiii – Acasă și la școală, scrisă de  Adele Faber și Elain Mazlish. În carte nu este multă teorie, ci foarte multe exemple practice, situații în care se găsesc profesori și părinți care trec prin dificultăți în relațiile cu adolescenții și copiii. Continuă lectura „„Comunicarea eficientă cu copiii” – recenzie carte”

Mami, vreau să-mi cumperi asta…

Trăim într-o societate în care marketingul este, după părerea mea, prea agresiv. La reclamele de pe posturile de desene animate numai mâncare sănătoasă nu este prezentată acolo. Sau fel și fel de jucării care mie mi se par inutile și de care și cei mici s-ar plictisi la 10 minute după ce le-ar fi primit. Iar dacă nu ai televizor, panourile publicitare de pe stradă și reclamele de la radio au și ele puterea lor de convingere. Noi, de câteva luni de zile, am renunțat la televizor, dar Ecaterinei îi este de ajuns să petreacă 2-3 zile la niște rude care au un asemenea dispozitiv și deja încep cererile și dorințele dictate de către reclame. Continuă lectura „Mami, vreau să-mi cumperi asta…”

Costum de albinuță home-made

În familia noastră încercăm să încurajăm cât mai mult consumul de alimente cât mai responsabil. Soțul meu este cel mai mare militant în acest sens și de la el am învățat să nu mai arunc așa de ușor mâncarea ci să încerc să o stochez corespunzător (congelator, ladă frigorifică, borcane sterilizate) sau să o refolosesc la alte mese.

Cât despre alte obiecte din casă, încercăm să le găsim întrebuințări și atunci când și-au depășit scopul principal. Spre exemplu, costumul de albinuță al Ecaterinei (de la serbarea din vara aceasta). Știam că aveam o cămașă galbenă care îi era mare lui Vlad și de la ea mi-a venit idea să îi confecționăm noi costumul. Am căutat un tutorial pentru fustițe pe internet, la cămașa galbenă am mai adăugat niște fâșii negre de la o eșarfă veche tare de-a mea pe care nu o mai purtam deloc și am reușit, cu multe emoții, să îi coasem o fustă albinuței noastre. Continuă lectura „Costum de albinuță home-made”