Maraton de sănătate by Secom

Pe Oana Moraru am început să o citesc când Ecaterina mea era în grupa mare la grădiniță iar noi, părinții, ne pregăteam, din punct de vedere psihic, pentru intrarea la școală a fetei noastre. Pentru mine a fost o perioadă de mare zbucium, decizii de luat (E. împlinește anii în noiembrie, deci, am fi putut să o mai ținem un an la grădiniță și să repete grupa mare), sentimente de vinovăție (mai ales când studiam ofertele de la școlile private fiind conștientă că nu am posibilitățile materiale să îmi țin copiii la o școală particulară). Știam totuși că nu vreau un copil de nota 10, ci un copil care să învețe pentru a acumula cunoștințe și nu puncte în catalog. Știam că vreau să fie un copil care să meargă la școală cu bucurie, să își facă prieteni și nu să concureze pentru cea mai mare medie. Și, de asemenea, știam că fata mea este un copil cu mare dorință să învețe lucruri noi, dar, pe parcurs, mă temeam să nu îi fie strivită acesastă dorință de programe încărcate, manuale scrise aiurea sau profesori care uită să fie empatici. Cu aceste temeri am pornit la drum în acest an școlar și, mulțumesc Lui Dumnezeu, până acum totul merge bine (da, știu că sunt abia la început), deși o văd mai obosită decât era înainte.

Așadar, știind că urma să o dăm pe Ecaterina la școală, anul trecut am participat la două conferințe ținute de Oana Moraru. Mă bucur că am facut-o, deoarece în acest fel am putut să văd un pic sistemul școlar și din perspectiva unui profesor, să înțeleg de ce mai trebuie respectată și programa școară (eu consideram că elevul trebuie lăsat în ritmul lui să acumuleze cunoștințe – dar nu, este o anumită vârstă a copilului care trebuie valorificată de către profesor și părinte) și să vedem cum putem ajuta copilul să facă față provocărilor de la școală. Oana este un om minunat, cu o experiență bogată în învățământ (a predat de la clasa întâi până la liceu) și un părinte la rândul ei (un alt aspect ce mi-a plăcut la conferințe a fost că prezenta și lucrurile din perspectiva ei ca părinte).

Așadar, vă recomand să mergeți la Maratonul de Sănătate, eveniment organizat de Secom Romania. Intrarea este gratuită, însă trebuie să completați un formular de participare. Detaliile evenimentelui la aveti aici.

Va mai participa și Dr. Siminiceanu Nicoleta Daniela, medic pediatru foarte cunoscut în Iași, care m-a ajutat foarte mult când Ecaterina avea câteva luni și, în neștiința mea, îi dădeam completare de lapte praf când, de fapt, nu avea nevoie. Dacă aș fi continuat cu biberonul, E. ar fi renunțat la sân (deja dădea semne că nu îl mai accepta) și nu am fi continuat poveste noastră într-ale alăptării până la aproape un an și jumătate (când am rămas însarcinată cu Filip).

Mraton de sanatate

 

Noaptea Muzeelor Deschise

Noaptea Muzeelor Deschise… Yuhu…. Abia aștept să mergem și anul acesta cu cei mici să descoperim un pic din istoria Iașului (deși, da, știu, nu ar trebui să așteptăm un eveniment ca acesta, ci să încercăm să ne organizăm mai des pentru astfel de ieșiri). Continuă lectura „Noaptea Muzeelor Deschise”

Calendarul nostru Advent

Perioada aceasta din an pentru mine este un dezastru. Nu reușesc să mă organizez, las lucrurile pe ultima sută de metri, agitație, cadouri etc. Bineînțeles, în tot acest tablou, copiii sunt neglijați și e păcat de sărbătoarea Căciunului să o perceapă în acest fel. Așa că idea unui calendar Advent mi s-a părut potrivită pentru noi, îmi limita agitația și mă ajuta să dedic măcar câteva minute pe zi exclusiv copiilor, să îi pregătesc încet și să îi ajut să înțeleagă mai bine ce înseamnă cu adevărat Crăciunul – nu venirea lui Moș Crăciun, ci nașterea lui Iisus Hristos și timp de calitate petrecut în familie. Continuă lectura „Calendarul nostru Advent”

„Comunicarea eficientă cu copiii” – recenzie carte

În relațiile pe care le avem cu cei din jur, comunicarea joacă un rol foarte important. Când reușim să comunicăm eficient, atunci îmbunătățim și relațiile cu cei de lângă noi; iar acest lucru se aplică și pentru cei mici. Așa cum ei învață să vorbească cu noi, așa și noi trebuie să învățăm CUM să vorbim cu ei pentru ca să le inspirăm încredere și siguranță.

O carte utilă în acest sens este Comunicare eficientă cu copiii – Acasă și la școală, scrisă de  Adele Faber și Elain Mazlish. În carte nu este multă teorie, ci foarte multe exemple practice, situații în care se găsesc profesori și părinți care trec prin dificultăți în relațiile cu adolescenții și copiii. Continuă lectura „„Comunicarea eficientă cu copiii” – recenzie carte”

Conferința „Puterea Relațiilor” la Iași

Pe 12 martie am participat împreună cu soțul meu la conferința „Puterea relațiilor” susținută de Otilia Mantelers și György Gáspár la Iași. Pe Otilia o citesc de ceva timp și îmi place mult abordarea pe care o are în ceea ce privește creșterea copiilor. Este caldă, empatică și abia așteptam să o aud. Conferința a durat 4 ore, cei doi speak-eri au explicat de ce și cum simțim rușinea și vina și cât de benefică este vulnerabilitatea și curajul în relațiile interumane.

Vulnerabilitatea este locul nașterii tuturor emoțiilor și sentimentelor. A simți înseamnă a fi vulnerabil, iar a crede că vulnerabilitatea este un semn de slăbiciune înseamnă a crede că a simți înseamnă să fii slab. Vulnerabilitatea este un risc pe care trebuie să ni-l asumăm dacă vrem să rămânem conectați la lumea exterioară și este calea de a ne reapropia de noi și cei mai iubiți nouă.” Continuă lectura „Conferința „Puterea Relațiilor” la Iași”