Oboseală cronică

De când am devenit părinți de doi copii, am cam uitat cum este să ne plictisim. Pe deasupra, suntem pe cont propriu în Iași, părinții noștri fiind în alte orașe și nu pot să vină să stea cu Ecaterina și Filip pe cât de mult ne-am dori noi și ei.

Zi de zi, de luni până duminică, timpul nostru este împărțit între următoarele: facem mâncare, echipăm copii corespunzător zilei (în timpul săptămânii pentru grădi, în week-end pentru alte activități), alergăm după tramvai/pedalăm la bicicletă, serviciu, luat copii de la grădi și mers în parc, joacă, baie, mașina de cusut, lego, mâncare, poveste de somn și multe altele. La sfârșitul zilei adormim noi înaintea lor.

După acest maraton ce durează de câțiva ani și am bănuiala că va mai ține ceva timp, nu îmi doresc decât niște zile ploioase în care să stau sub pilotă, cu un serial pe laptop și mâncare nesănătoasă la îndemână. Bineînțeles asta nu este posibil decât după ce pleacă la facultate Filip….Așa că încercăm și noi să prindem un somn pe unde putem.

Ieri Vlad s-a dus la tuns. După ce s-a așezat pe scaun și deja începuse să se relaxeze, doamna de lângă el a pornit un uscător de păr ( Filip în primele luni de viață se liniștea din plâns și adormea doar cu sunetul acesta alb al feon-ului). Mare greșeală! Imediat, frizerul a început să îl tundă și își mai trecea din când în când mâna prin părul lui Vlad. Așa că inevitabilul s-a produs și dragul meu soț a ațipit pe scaunul de la frizer. În plină zi.

Așadar, da, suferim de oboseală cronică!