Conferința „Puterea Relațiilor” la Iași

Pe 12 martie am participat împreună cu soțul meu la conferința „Puterea relațiilor” susținută de Otilia Mantelers și György Gáspár la Iași. Pe Otilia o citesc de ceva timp și îmi place mult abordarea pe care o are în ceea ce privește creșterea copiilor. Este caldă, empatică și abia așteptam să o aud. Conferința a durat 4 ore, cei doi speak-eri au explicat de ce și cum simțim rușinea și vina și cât de benefică este vulnerabilitatea și curajul în relațiile interumane.

Vulnerabilitatea este locul nașterii tuturor emoțiilor și sentimentelor. A simți înseamnă a fi vulnerabil, iar a crede că vulnerabilitatea este un semn de slăbiciune înseamnă a crede că a simți înseamnă să fii slab. Vulnerabilitatea este un risc pe care trebuie să ni-l asumăm dacă vrem să rămânem conectați la lumea exterioară și este calea de a ne reapropia de noi și cei mai iubiți nouă.”

Conectarea ne ajută să ne dezvoltăm din punct de vedere emoțional, fizic, spiritual și intelectual.”

Mai jos voi reda câteva idei pe care le-am reținut de la această conferință:

  • Ca și mame, de multe ori obișnuim să ne judecăm una pe alta – dar important nu este dacă femeia de lângă noi alăptează sau nu, dacă practică co-sleeping-ul sau nu sau dacă împărtășim aceleași filosofii de viață. Important este să nu o rușinăm indiferent de decizia pe care a luat-o și să ne amintim că mama respectivă are nevoie de sprijin, nu de judecata altora. În loc de critică, am ajuta-o mai mult dacă am întreba „Cum îți este ție? Ți-e greu ca mamă?”.
  • Rușinea la băieți poate fi mai mare uneori decât la fete, mai ales că ei au auzit de multe ori că trebuie să fie puternici ( iar rușinea este la polul opus, nu?).
  • Rușinea ascunsă doare la fel de tare ca rușinea verbalizată, dar diferența dintre acestea este că o dată pusă în cuvinte, rușinea își pierde din putere.
  • Atunci când noi suntem criticați, simțim rușine, în creier se secretă prea mult cortizol și rămânem blocați în această stare. Iar când mintea ne spune că nu merităm ceva, nu ne mai activăm și nu ne mai punem în mișcare pentru a face ceva mai mult. Și cu cât încercăm să ne ascundem emoțiile, cu atât ele vor crește.
  • Ni s-a spus că nu trebuie să fim slabi, vulnerabili, ci puternici. Totuși, vulnerabilitatea este un sentiment de putere.
  • Fiecare avem mecanisme pe care le activăm ca să nu mai simțim emoțiile – când ajungem acasă dăm drumul la TV/laptop, ne refugiem în mâncare/facebook/filme. Momentul în care mergem la culcare e un moment în care ne luăm rămas bun (de la copil, soț, de la noi înșine) și cum nu suntem buni la despărțiri, amânăm și acest moment când trebuie să ne culcăm.
  • Nu este bine să ne arătăm extrem de vulnerabili în fața copiilor – ei au nevoie să ne vadă ca un punct de sprijin constant.
  • Când ne confesăm cuiva (aici s-a făcut referire la Listening Partnership și cât de important este în viața noastră), trebuie să alegem cu atenție persoanele la care ne deschidem – să evităm 4 categorii de persoane: optimiștii, cei care nu cred în vulnerabilitate, cei care se încarcă cu energia noastră și cei care confundă empatia cu simpatia.
  • Când ne simțim ascultați, creierul nostru se relaxează.
  • Este important să-i vorbim copilului și despre eșecurile noastre atunci când el are un eșec.
  • Să ne acceptăm pe noi înșine și cu defectele noastre – altfel, ne va fi frică tot timpul pentru ce se va întâmpla când vom fi descoperiți.

M-a bucurat mult experiența acestei conferințe. Și abia o aștept și pe cea a lui Gáspár de pe 14 mai, organizată de ParentIS, Prezența conștientă: esența relației părinte-copil, mai multe detalii aveți aici și aici. Vlad mi-a zis clar că vrea să mergem și noi și vă îndemn și pe voi să participați la astfel de evenimente. Sunt un adevărat câștig pentru relațiile noastre cu cei din jur: soț, copii, părinți, prieteni…

Conferinta PR - Gaspar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s